Morfologia de trimestrul II este una dintre cele mai importante ecografii în evoluția unei sarcini, fiind realizată, de obicei, între săptămânile 19 și 24, cu o recomandare optimă în jurul săptămânii 22. Această investigație imagistică permite o evaluare amănunțită a structurii și anatomiei fătului, oferind informații utile despre modul în care acesta se dezvoltă. Specialistul în medicină materno-fetală va putea analiza în detaliu organele interne, trunchiul, membrele, fața, coloana vertebrală și alte componente importante ale corpului fetal. Practic, vei afla aspectele care pot influența evoluția sarcinii.

Deși mulți părinți doresc aflarea sexului copilului, această morfologie fetală are rolul de a detecta eventuale malformații congenitale și de a verifica dacă sarcina evoluează în parametri normali.

De ce este important să faci morfologia fetală de trimestrul II

După cum am precizat mai sus, această morfologie oferă o privire de ansamblu detaliată asupra stării de sănătate a fătului, permițând echipei medicale să identifice din timp orice afecțiune gravă. În unele cazuri, poate fi decisivă în evitarea unei intervenții care nu este necesară, precum o cezariană pentru un făt cu o anomalie incompatibilă cu viața sau o sarcină care necesită întrerupere terapeutică. De asemenea, informațiile obținute pot influența locul și momentul nașterii, mai ales dacă se impune prezența unei echipe medicale specializate sau a unor echipamente speciale.

Pe lângă partea medicală, morfologia de trimestrul II are un impact major și asupra echilibrului emoțional al părinților. Cunoașterea stării reale a copilului, chiar și în cazurile mai dificile, oferă claritate și timp pentru luarea unor decizii bine informate. Dacă apar suspiciuni sau diagnostice, pot înțelege mai bine contextul și se pot pregăti psihologic pentru eventualele provocări. În același timp, un rezultat favorabil contribuie la reducerea anxietății și la o experiență a sarcinii mai liniștită.

1. Detectarea anomaliilor congenitale și genetice

Această ecografie poate identifica un număr mare de malformații grave, precum:

  • Defecte de tub neural (ex: spina bifida)
  • Probleme cardiace structurale
  • Malformații ale creierului și coloanei vertebrale
  • Anomalii abdominale sau renale
  • Sindroame genetice (suspectate prin semne indirecte ecografice)

2. Monitorizarea dezvoltării fetale

Morfologia de trimestrul 2 permite o evaluare detaliată a:

  • Dimensiunilor și proporțiilor corporale
  • Formării organelor interne (inimă, rinichi, plămâni, stomac, vezică)
  • Dezvoltării sistemului osos și a membrelor
  • Aspectului feței și coloanei vertebrale

Această analiză poate indica dacă fătul crește armonios sau dacă există întârzieri de dezvoltare.

3. Evaluarea altor aspecte esențiale ale sarcinii

Pe lângă examinarea fătului, ecografia oferă și informații importante despre:

  • Numărul de fetuși
  • Poziția și inserția placentei
  • Volumul lichidului amniotic
  • Eventualul risc de naștere prematură

Cât durează şi cum decurge consultația pentru morfologia fetală de trimestrul II?

Consultația pentru morfologia fetală de trimestrul II durează între 30 și 45 de minute. În acest timp, medicul ecografist examinează cu atenție structurile materno-fetale, utilizând o sondă ecografică aplicată pe abdomenul gravidei. Fiecare organ, membru și segment corporal al fătului este analizat în detaliu, pentru a evalua dacă dezvoltarea se încadrează în limitele normale pentru vârsta gestațională.

În funcție de rezultate, medicul poate recomanda investigații suplimentare sau un tratament medicamentos adecvat stadiului sarcinii.

La Bless, acordăm o atenție deosebită acestei monitorizări, afectuând morfologii fetală pentru sarcini normale, cât și sarcini complicate, cum ar fi sarcinile multiple. Astfel, reușim să tratăm gravidele și bebelușii în mod eficient.

Pentru monitorizarea sarcinii tale alături de specialiști în medicină materno-fetală cu stagii în Anglia, te așteptăm la un consult!