Primul gând apare adesea înainte de orice confirmare: „Oare sunt însărcinată?” Chiar înainte ca menstruația să întârzie, corpul poate începe să transmită semnale subtile. Uneori, aceste schimbări sunt ușor de trecut cu vederea; alteori, sunt suficient de diferite încât să trezească întrebări.
Primele săptămâni după concepție sunt o perioadă delicată, în care simptomele pot fi absente, discrete sau neașteptate. În timpul vieții sexuale, trebuie să îți asculți corpul și să știi la ce semne să fii atentă, chiar dacă nu toate femeile le experimentează la fel.
În acest articol, trecem în revistă cele mai comune semne timpurii ale sarcinii, explicând ce înseamnă fiecare și când ar putea apărea. Informațiile te pot ajuta să înțelegi mai bine ce se întâmplă în corpul tău și când e momentul potrivit să faci un test sau consulti medicul.
Întârzierea menstruației sau prezența foarte ușoară a acesteia
Pentru multe femei care au un ciclu menstrual regulat, lipsa menstruației este adesea primul semn. Dacă trece o săptămână sau mai mult de la data la care te așteptai să înceapă menstruația și aceasta întârzie, este posibil ca organismul să fi început deja o sarcină. Dacă ciclurile tale sunt neregulate, întârzierea nu înseamnă neapărat o sarcină, dar nici nu trebuie ignorată.
Totuși, unele femei pot experimenta o sângerare ușoară în primele săptămâni, atunci când ovulul se implementează.
Urinarea frecventă
Dacă ai început să mergi mai des la toaletă, chiar și pe timpul nopții, ar putea fi un semn de sarcină. În primele săptămâni, volumul de sânge din corp crește considerabil pentru a susține dezvoltarea sarcinii. Această schimbare pune mai multă presiune pe rinichi, care încep să filtreze fluidele mai intens; rezultatul fiind o vezică mai plină, mai des.
Senzație de greață
Greața este, fără îndoială, unul dintre cele mai cunoscute simptome asociate sarcinii timpurii. De obicei apare între săptămânile patru și șase, dar poate începe chiar mai devreme. Deși se spune că apare dimineața, acest disconfort poate apărea în orice moment al zilei și poate varia de la o simplă stare de greață până la episoade de vărsături frecvente.
Schimbările de dispoziție: valuri emoționale neașteptate
În primele săptămâni de sarcină, echilibrul emoțional poate deveni mai fragil decât de obicei. Fără un motiv clar, poți trece de la calm la iritare sau de la bună dispoziție la lacrimi într-o clipă. Aceste oscilații sunt influențate de creșterea rapidă a hormonilor, în special estrogen și progesteron, care pregătesc corpul pentru sarcină, dar au și un impact direct asupra stării tale psihice. Este normal să te simți mai sensibilă, mai vulnerabilă sau mai ușor de rănit în această perioadă.
Sânii sensibili
Una dintre primele schimbări pe care unele femei le observă în sarcină este legată de aspectul și sensibilitatea sânilor. În primele săptămâni de după concepție, creșterea nivelului de hormoni poate face ca sânii să devină mai sensibili la atingere, ușor dureroși sau chiar umflați. Uneori, pot apărea furnicături, iar zona din jurul mamelonului, areola, se poate închide la culoare sau mări.
Schimbări olfactive și alimentare
Este posibil ca alimentele familiare să nu mai aibă același gust sau să devină pur și simplu respingătoare. Multe femei observă o sensibilitate crescută la mirosuri sau apariția unui gust ciudat, adesea descris ca metalic, care persistă indiferent de ce mănâncă. În același timp, pot apărea pofte neașteptate pentru alimente pe care, poate, nici nu le consumai înainte.
Cafeaua, ceaiul sau mâncărurile grase pot începe să te dezguste, iar mirosurile care înainte nu te deranjau, precum cel de mâncare gătită sau parfum, pot deveni brusc greu de suportat. Toate acestea sunt efecte normale ale schimbărilor hormonale care influențează percepțiile senzoriale. Deși pot fi derutante, aceste modificări sunt temporare și fac parte din procesul prin care corpul tău se adaptează la sarcină.
Dacă experimentezi aceste semne, este indicat să apelezi la un test de sarcină. Dacă acesta este pozitiv, calea cea mai sigură este să mergi la medicul specialist în medicină materno-fetală, pentru a confirma sarcina.
La Bless, suntem alături de gravide încă de la primii pași, prin ecografie de confirmare!
Scris de Naomy Matache, scriitor de conținut

